Folosim cookies pentru a va oferi o experienta personalizata. Click aici pentru mai multe informatii despre cookies si modul lor de folosire.

CROATIA - MUNTENEGRU, FARMECUL COASTEI ADRIATICE

Descriere

Split – Parcul National Krka , Sibenik ,Trogir – Medjugorje ,Mostar – Insula Hvar Dubrovnik – Canionul Tara, Parcul Durmitor – Skadar (Albania), Ulcinj- Tivat – Kotor • Program COMPLET si COMPLEX care puncteaza cele mai importante atractii ale Coastei Adriatice. • Cazari in hoteluri de 4*, foarte apreciate de turisti • Program adaptat dorintelor tale: VIZITE si PLAJA • Toate TAXELE sunt INCLUSE si BONUS asigurare Travel Protection indiferent de varsta Conditii de inscriere
• Pasaport turistic valabil sau carte de identitate minimum 6 luni de la data intoarcerii in tara, ce se transmite in copie pe e-mail • La inscriere turistul achita 50% din valoarea excursiei, diferenta pana la 100% cu 21 de zile inainte de plecare. Turistii inscrisi cu mai putin de 21 de zile inainte de plecare trebuie sa achite integral contravaloarea programului. • Conditii de anulare: In cazul anularii rezervarii, se aplica penalizări după cum urmează: 20% din pretul pachetului de servicii/persoana, daca renuntarea se face incepand cu data confirmarii serviciilor, pana cu 90 de zile inainte de plecare. 50% din preţul pachetului de servicii/persoana, dacă renunţarea se face în intervalul 89 – 21 de zile inainte de plecare 80% din preţul pachetului de servicii/persoana, dacă renunţarea se face în intervalul 20 – 15 zile inainte de plecare 100% din preţul pachetului de servicii/persoana, dacă renunţarea se face în cu 14 de zile înainte de data plecarii sau prin neprezentarea la program. • In cazul reprogramarii, anularii programul turistii vor fi anuntati cu 15 zile inainte. • Contravaloarea excursiei poate fi achitata in EURO sau RON la curs BNR din ziua platii + 2%, (coeficient de risc valutar) • Conditiile de participare sunt prevazute in contractul de comercializare a pachetului de servicii, care trebuie semnat obligatoriu la inscriere • ATENTIE Biletele de avion sunt nerambursabile si nemodificabile din momentul emiterii lor • Corectitudinea numelor si a datei de nastere intra in responsabilitatea agentiei/ agentului care a efectuat inscrierea, iar orice modificare de nume sau de data se taxeaza cu 25 €/modificare/persoana • Camerele sunt distribuite de receptie, iar cazarea in prima zi si predarea in ultima zi se va face in functie de politica orara a fiecarui hotel si functie de disponibilitatile de moment (in general cazare dupa ora 14:00 si predare pana in ora 12:00) • Hotelierii solicita plati suplimentare pentru utilizarea facilitatilor din camera si hotel (ex.mini bar/frigider, seif). Recomandam turistilor, ca in momentul cazarii in hotel, sa solicite la receptie detalii despre aceste costuri suplimentare; la unele hotelurile de 4 si 5 stele se solicita garantie numerar sau card, ce se restituie/deblocheaza la predarea camerei. Aceste sume se blocheaza pentru garantarea platii facilitatilor hotelului • Categoria hotelului, a restaurantului si a mijloacelor de transport turistic, este cea acordata de ministerul de resort local • Tarifele excursiilor optionale sunt orientative; clientii nu sunt obligati sa le cumpere de la partenerul agentiei noastre (sunt doar recomandate ca servicii sigure); Plangerile si solutionarea acestora se fac doar pe perioada sejurului • Tinuta decenta este obligatorie pentru orice cina servita la unul din restaurantele hotelului. Domnii au acces cu pantalon lung si incaltaminte inchisa (nu in pantalon scurt si papuci sau sandale), iar doamnele in tinuta eleganta • ATENTIE Trebuie sa te prezinti in Aeroportul Otopeni la check-in cu 2 ore inainte de ora imbarcarii! Prezentarea biletului de avion este obligatorie! Verificati documentele necesare calatoriei inainte de plecare – pasaport turistic permanent / carte de identitate valabil min. 6 luni de la data sosirii in tara! Persoanele care detin alt tip de pasaport decat cel turistic (pasaport diplomatic etc) sunt rugate sa se intereseze in ce conditii pot calatori cu pasaportul pe care il detin. Documentele necesare calatoriei pentru minorii insotiti de un singur parinte sau nici unul le gasiti la www.politiadefrontiera.ro . Conform legislatiei in vigoare, copiii si infantii (pana la 14 ani) calatoresc DOAR CU PASAPORT! • Agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu • Agentia isi rezerva dreptul de a modifica suma aferenta taxelor de aeroport sau a serviciilor suplimentare, in situatia in care acestea sunt impuse de terti (compania aeriana, unitatile de cazare) • Compania aeriana are dreptul de a modifica orarul de zbor, prin urmare, agentia noastra nu este raspunzatoare pentru decolarea/aterizarea avioanelor la o alta ora decat cea mentionata in programul excursiei • Detaliile pentru plecarea grupului se transmit pe e-mail cu o saptamana inaintea plecarii

Conditii de realizare a grupului
GRUP MINIMUM de 30 PERSOANE PLATITOARE. Pentru mai putin de 30 de persoane, circuitul se poate anula, reprograma sau recalcula tariful.

Descriere Hoteluri
• Hotel Palmon Bay 4* (sau similar) • Hotel San Antonio 4* (sau similar)

Descriere Program
Ziua 1– Bucuresti – Split Intalnire cu insotitorul de grup la Aeroportul Otopeni - Henri Coanda si imbarcare la cursa charter TAROM cu destinatia Split. Dupa aterizare si preluarea bagajelor, vom avea transfer catre orasul Split pentru un tur de oras. Este cel mai mare oras si port din Dalmatia de astazi, construit in urma cu 1700 de ani in Peninsula Marjan, inconjurat de numeroase asezari istorice. Vom pasi pe strazile inguste ale orasului si vom admira Palatul lui Diocletian din secolul al IV-lea, Templul lui Jupiter, Piata Peristil, Catedrala cu Turnul cu Ceas – mausoleu in timpul lui Diocletian. In jurul palatului, orasul vechi se intinde pe mai multe stradute comerciale cu magazine si terase. Seara, cazare la Hotel San Antonio 4* (sau similar). Ziua 2 – Split – Parcul National si Cascadele Krka, orasele Sibenik si Trogir Mic dejun. Timp liber pentru plaja sau excursie optionala in Parcul National Krka, Sibenik si orasul Trogir. Vizita incepe cu un scurt tur panoramic al orasului Sibenik si continua cu Parcul National Krka. Acesta se afla situat la aproximativ 10km de oras. Numit dupa raul Krka, parcul acopera 142km² si include 2 treimi din rau. Atractia parcului o reprezinta cascadele magnifice, mai ales faimoasa cascada Skradinski Buk, una dintre cele mai frumoase din Croatia. Vom avea timp liber pentru fotografii si explorarea peisajului pitoresc. La retur, vom putea admira orasul Trogir, care se afla in Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO, pe situl vechi grecesc Tragurium. Orasul, inconjurat de ziduri medievale, are multe cladiri cu arhitectura veche, care reflecta istoria acestuia, cu precadere Catedrala, orasul Loggia construit in secolul al 15lea, primaria, Palatul Cipiko si Manastirea Benedictina, construita in secolul al XI-lea. Seara, cazare la Hotel San Antonio 4* (sau similar). Ziua 3 – Split – Mostar si Medjugorje Micul dejun. Timp liber pentru plaja sau excursie optionala in orasul Mostar si locul de pelerinaj Medjugorje. Unul dintre cele mai frumoase orase ale Hertegovinei si capitala informala a acesteia, orasul Mostar, ne va incanta cu o arhitectura ce ne aminteste de perioadele de ocupatie musulmana in care, la tot pasul, vom observa cum islamul se impleteste cu crestinismul si cum mixtul cultural pune in prim plan o civilizatie fascinanta. Cel mai important obiectiv turistic al acestui oras este Podul Stari Most construit de sultanul Suleiman in 1566 si inclus in Patrimoniul UNESCO. Turul continua cu Medjugorje, care a devenit unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj din Europa incepand cu anul 1981, cand un grup de tineri a avut viziuni in care era reprezentata Fecioara Maria. De atunci, de numele locului se leaga numeroase minuni infaptuite de Sfanta Fecioara. Se pare, totusi, ca minunile locului nu s-au intamplat doar in ultimii 30 de ani, ci au existat din totdeauna. Una dintre acestea este faptul ca, in ciuda razboaielor pe care le-a cunoscut Bosnia Hertegovina, acest satuc a fost ferit de evenimente de acest fel. Retur la hotel San Antonio 4* (sau similar) pentru cazare si cina. Ziua 4– Split – Croaziera Insula Hvar si pesterile albastre Mic dejun. Timp liber sau optional croaziera inspre cea mai insorita insula a Croatiei, Insula Hvar. In drum vom admira pesterile albastre, de o frumusete deosebita. Orasul Hvar, de pe insula cu acelasi nume, este cel mai vechi centru turistic din Dalmatia, oferind numeroase monumente istorice: Teatrul din secolul al 17 -lea, Arsenalul din secolul 13 si Piata Centrala cu Catedrala, inconjurata de mai multe palate in diferite stiluri arhitecturale si Manastirea Franciscana completeaza doar imaginea unui oras fascinant. Dupa vizitarea obiectivelor turistice, va fi suficient timp pentru inot, plaja.si cumparaturi. Intoarcere pentru cazare si cina la Hotel San Antonio 4* (sau similar). Ziua 5– Split – Dubrovnik – Muntenegru Mic dejun. Dupa eliberarea camerelor plecam inspre Dubrovnik, considerat cel mai frumos oras al coastei Adriatice, unde vom avea un tur pietonal pe stradutele unuia dintre cele mai bine conservate orase medievale ale Croatiei, cunoscut si sub denumirea de “perla mediteraneana”. Intrarea catre orasul vechi, cuprins intre zidurile cetatii, se face prin Poarta Pile. Cele mai importante obiective ale orasului sunt: Palatul Rector, fantana Onofrio, Biserica Sf. Blaise, Biserica Sf. Saviour si Catedrala. Datorita frumusetii exceptionale si patrimoniului cultural bogat al acestui oras antic, Dubrovnik a fost inclus in lista patrimoniului cultural UNESCO. In timpul sederii in Dubrovnik vom avea o sansa de a petrece momente superbe in orasul vechi , vom face o plimbare de-a lungul legendarei Stradun – faimoasa promenade. Ne continuam drumul inspre Igalo. Cazare si cina la Hotel Palmon Bay 4*(similar). Ziua 6 – Albania si orasul Ulcinj Mic dejun. Timp liber pentru plaja sau excursie optionala in Albania. Vom descoperi aici farmecul unui tari cu o cultura traditionala puternica pe care o putem identifica inca de la granita. Aceasta este lumea care pastreaza un mod de viata patriarhal, traditionala, cu arhitectura si cultura tipica, unde identificam o puternica influenta musulmana. Maslinii inconjoara satele de lânga râul Bojana care reprezinta granita naturala intre Muntenegru si Albania. De aici ne vom bucura de panorama Skadarului (Shkodra - alb), un oras care ascunde multe povesti. La sosirea in Skadar, vom gusta celebrul coniac albanez (Skenderbeu), vom vizita cea mai mare catedrala din Balcani, Catedrala Sfantul Stefan (1858), precum si cea mai mare moschee din Albania, EBU Bequer Mosque. Dupa turul de oras vom avea timp liber pentru plimbari. Urmatoarea destinatie este orasul Ulcinj din sudul Muntenegrului, cunoscut ca fiind locul de intalnire al piratilor din timpul Evului Mediu si, potrivit unor istorici, locul unde celebrul scriitor Miguel de Cervantes a fost inchis mai multi ani, timp in care a scris cea mai mare parte a operei sale, Don Quijote. Dupa ce am vizitat Ulcinj continuam excursia, de-a lungul coastei Muntenegrului pana in Igalo. Cazare si cina la hotelul Palmon Bay 4*(similar). Ziua 7– Rafting in Canionul Tara, Parcul National Durmitor Mic dejun. Timp liber pentru plaja sau excursie optionala in Canionul Tara – al doilea canion ca marime din lume. Acesta este parte a Parcul National Durmitor, cel mai mare monument al naturii cu care a fost inzestrata tara. Este strabatut de raul Tara care in drumul sau a sculptat forme de relief dintre cele mai spectaculoase. Crestele muntoase inalte, vaile adanci si serpuite, canioanele de diverse dimensiuni pot fi admirate la tot pasul in acest parc. Canionul Tara are o lungime de 80 km si o diferenta de nivel de 1300m. Dupa aceasta plimbare, transfer la punctul de imbarcare pentru rafting. Traseul ales este unul dintre cele mai spectaculoase si se intinde pe aproximativ 16 km. Pranz inclus. Transfer in Igalo. Cazare si cina la hotel Palmon Bay 4* (sau similar) Ziua 8– Kotor – Tivat – Bucuresti Mic dejun. Dupa eliberarea camerelor vom avea transfer catre orasul Kotor care se afla in unul din cele 6 golfuri ale celui mai sudic fiord al Europei si unul dintre cele mai frumoase cinci fiorduri din lume, Boka Kotorska. Este inclus in Patrimoniul UNESCO din anul 1979. Cea mai mare parte a orasului a fost construita in perioada venetiana, dar la tot pasul gasim marturii ale perioadelor in care Kotorul s-a aflat sub ocupatie straina. Turul pietonal in orasul Kotor include orasul vechi, cu cele trei porti, cea mai mare dintre ele fiind construita in 1555. Turul continua cu Piata Armelor, Biserica Sf. Trifon, protectorul orasului, cu arhitectura sa spectaculoasa, Biserica Sfantul Luca si Biserica Sfantul Nicolae, cea mai mare biserica ortodoxa din Kotor. Plimbare pe principalele stradute de promenada ale orasului si timp liber pentru cumparaturi, apoi transfer la aeroport pentru imbarcare pe cursa charter Tarom cu destinatie Bucuresti.

Va rugam sa alegeti o data de CheckIn si CheckOut pentru a vedea preturile.